Imposibilitatea de a redobândi posesia asupra bunurilor naționalizate abuziv

HOTĂRÂREA din 17 noiembrie 2020

în Cauza Konya și alții împotriva României

(Cererea nr. 37.087/03 și alte 24 de cereri)

Strasbourg

Prezenta hotărâre este definitivă, dar poate suferi modificări de formă.

În Cauza Konya și alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a patra), reunită într-un comitet compus din: Branko Lubarda, președinte, Carlo Ranzoni, Péter Paczolay, judecători, și Ilse Freiwirth, grefier adjunct de secție,având în vedere:

– cererile îndreptate împotriva României și introduse la Curte în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția“) la datele indicate în tabelul anexat;

– decizia de a comunica cererile Guvernului României („Guvernul“);

– observațiile părților,după ce a deliberat în camera de consiliu la 20 octombrie 2020,pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

INTRODUCERE

1. Cauzele privesc imposibilitatea reclamanților de a redobândi posesia asupra proprietăților care fuseseră naționalizate în mod nelegal în timpul fostului regim comunist și fuseseră vândute terților de către stat.

ÎN FAPT

2. Lista reclamanților și detaliile relevante ale cererilor sunt prezentate în tabelul anexat.

3. Guvernul a fost reprezentat de agentul guvernamental, cel mai recent de doamna O.F. Ezer, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

4. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează.

5. Circumstanțele de fapt și de drept prezentate în cererile actuale sunt similare cu cele ale reclamanților în Cauza Străin și alții împotriva României (nr. 57.001/00, pct. 5-18, CEDO 2005-VII), ale reclamanților dna și dl Rodan în Cauza Preda și alții împotriva României (Cererea nr. 9.584/02 și alte 7 cereri, pct. 35-41, 29 aprilie 2014), precum și ale reclamanților în Cauza Ana Ionescu și alții împotriva României (19.788/03, pct. 6-7, 26 februarie 2019).

6. Pe scurt, reclamanții au obținut hotărâri judecătorești definitive care constatau că naționalizarea de către fostul regim comunist a proprietăților acestora fusese nelegală și că nu au încetat să fie titularii legitimi ai respectivelor proprietăți. În pofida faptului că titlurile de proprietate ale acestora nu au fost contestate, reclamanții nu au putut redobândi posesia asupra proprietăților, întrucât acestea din urmă fuseseră fie deja vândute, fie vândute de către stat unor terți. Reclamanții nu au primit compensații pentru respectivele proprietăți.

Cadrul juridic și practica relevante.

7. Istoricul dreptului și practicii interne relevante în ceea ce privește recunoașterea proprietăților naționalizate în mod nelegal, vândute de către stat unor terți, a fost rezumat în hotărârile Curții în cauzele Brumărescu împotriva României (MC) (nr. 28.342/95, pct. 34-35, CEDO 1999-VII); Străin și alții (citată anterior, pct. 19-23); Maria Atanasiu și alții împotriva României (nr. 30.767/05 și 33.800/06, pct. 44 și următoarele, 12 octombrie 2010); Preda și alții (citată anterior, pct. 68-74) și Dickmann și Gion împotriva României (nr. 10.346/03 și 10.893/04, pct. 52-58, 24 octombrie 2017).

ÎN DREPT

I. Observații preliminare

A. Cererea nr. 26.485/07

8. Guvernul a contestat faptul că cererea formulată de reclamant în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție avea ca obiect întregul bun imobil din strada Ion Neculce nr. 9, Arad. A susținut că plângerea reclamantului se baza pe Contractul de vânzare nr. 2.220/1997 care se referea numai la o parte a acestei proprietăți.

9. Curtea observă că, chiar presupunând că cererea reclamantului în fața Curții se referea numai la proprietatea menționată în contractul respectiv, hotărârea instanțelor naționale care au examinat și au respins acțiunea reclamantului care avea ca obiect anularea contractului contestat nu stabilise că respectivul contract nu privea întreaga proprietate în litigiu. Mai mult, niciuna dintre părți nu a depus la dosarul cauzei o copie a contractului menționat anterior.

10. Prin urmare, Curtea nu poate accepta că plângerea reclamantului în fața Curții se referea numai la o parte din proprietatea în litigiu.

11. În lumina celor de mai sus, Curtea apreciază că argumentul preliminar al Guvernului trebuie să fie respins.

B. Cererea nr. 8.548/08

12. În observațiile prezentate, Guvernul a solicitat Curții să ia notă de faptul că, potrivit hotărârii relevante a instanței prin care se recunoștea dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului în litigiu, acesta nu era unicul proprietar.

13. Curtea constată că, în cererea pe care i-a adresat-o, reclamantul a arătat că proprietatea în litigiu îi aparținea acestuia și celor trei frați ai săi. În observațiile sale, reclamantul părea să sugereze că intenționase să depună plângerea la Curte atât în nume propriu, cât și în numele fraților săi. Cu toate acestea, nu a depus nicio procură care l-ar fi autorizat să acționeze în numele fraților săi și niciunul dintre aceștia nu a semnat cererea depusă în fața Curții.

14. Curtea observă, în continuare, că procedurile interne cu privire la proprietatea în litigiu au fost inițiate de reclamant și de toți frații acestuia și că hotărârea relevantă a instanțelor naționale îi privea pe toți. De asemenea, din probele disponibile în dosarul cauzei nu rezultă că reclamantul a devenit între timp unicul proprietar.

15. În aceste circumstanțe, Curtea constată că s-a stabilit faptul că reclamantul este doar coproprietar al imobilului în litigiu și că a depus cererea numai în nume propriu, și nu în numele celor trei frați ai săi.II. Cu privire la conexarea cererilor.

16. Având în vedere obiectul similar al cererilor, Curtea consideră oportună examinarea acestora conexat, într-o singură hotărâre.

III. Locus standi.

17. Moștenitorii unora dintre reclamanți au informat Curtea despre decesul respectivilor reclamanți și, în calitate de rude apropiate, și-au exprimat intenția de a continua procedura în locul lor. Guvernul nu a prezentat obiecții în acest sens. Având în vedere legăturile strânse de rudenie și interesele legitime ale moștenitorilor de a continua procedura, Curtea admite că moștenitorii reclamanților decedați pot continua procedura în locul lor [a se vedea Janowiec și alții împotriva Rusiei (MC), nr. 55.508/07 și 29.520/09, pct. 101, CEDO 2013, și Preda și alții împotriva României, nr. 9.584/02 și alte 7 cereri, pct. 75, 29 aprilie 2014]. Prin urmare, va continua să examineze cererile respective, la solicitarea moștenitorilor (a se vedea tabelul anexat pentru detalii).IV. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

18. Reclamanții s-au plâns că imposibilitatea de a redobândi posesia proprietăților lor naționalizate în mod nelegal sau de a le fi asigurate compensații, în pofida hotărârilor judecătorești prin care le-au fost recunoscute drepturile de proprietate, a constituit o încălcare a dreptului lor la respectarea bunurilor, în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care prevede:Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.

A. Cu privire la admisibilitate

1. Cu privire la exercitarea abuzivă a dreptului de a introduce o cerere

19. Guvernul a susținut că reclamanta, în cazul Cererii nr. 6.084/14, a abuzat de dreptul său de a introduce o cerere prin faptul că nu a informat Curtea cu privire la evoluțiile importante legate de cauza sa. În special, reclamanta nu a comunicat Curții faptul că, prin Hotărârea judecătorească definitivă din 24 octombrie 2018, Curtea de Apel București a dispus ca Primăria București să emită o decizie administrativă prin care să recunoască dreptul reclamantei la compensații pentru proprietatea în litigiu.

20. Reclamanta a susținut că hotărârea judecătorească sus-menționată nu a schimbat circumstanțele cauzei sale, deoarece autoritățile nu i-au restituit imobilul și nici nu i-au plătit în fapt nicio compensație pentru acesta.

21. Curtea constată că Guvernul nu a argumentat și nici nu a prezentat nicio probă care să sugereze că, în urma hotărârii interne indicate de acesta, reclamantei i-a fost restituită proprietatea în natură sau a obținut efectiv o compensație financiară pentru aceasta. Astfel, informațiile în discuție nu au vizat niciun aspect esențial al cauzei [a se vedea principiile relevante din Cauza Gross împotriva Elveției (MC), nr. 67.810/10, pct. 28, CEDO 2014].

22. Date fiind aceste circumstanțe, Curtea nu poate fi de acord cu punctul de vedere al Guvernului, potrivit căruia neinformarea Curții de către reclamantă cu privire la hotărârea atacată a constituit o exercitare abuzivă a dreptului de a introduce o cerere.

23. Excepția ridicată de Guvern în această privință trebuie așadar respinsă.

2. Neepuizarea căilor de atac disponibile/lipsa posesiei.

24. Guvernul a susținut că reclamanții nu au epuizat căile de atac interne disponibile și/sau că aceștia nu puteau pretinde că dețin un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, plângerile lor fiind, prin urmare, incompatibile rationae materiae.

25. Reclamanții au contestat aceste argumente și au susținut că mecanismul de compensare instituit prin legislația internă nu era eficient.

26. Curtea reamintește că a examinat pe larg și a respins aceleași excepții privind pretinsa inaplicabilitate a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în situații identice celor din prezenta cauză (a se vedea Străin și alții, citată anterior, pct. 30, 31 și 38).

27. De asemenea, a luat deja în considerare și a respins în repetate rânduri susținerile Guvernului în ceea ce privește pretinsa eficacitate a diferitelor proceduri în instanță, precum și a legilor de restituire a proprietății, inclusiv Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 165/2013, în cauze în care existau titluri de proprietate valide concurente (a se vedea Popescu și Dașoveanu împotriva României, nr. 24.681/03, pct. 26-29, 19 iulie 2007; Mihai și Radu Rădulescu împotriva României, nr. 14.884/03, pct. 18, 20 octombrie 2009; Străin și alții, citată anterior, pct. 54-56; Preda și alții, citată anterior, pct. 133 și 141; Dickmann și Gion, citată anterior, pct. 72 și 78, și Ana Ionescu și alții, citată anterior, pct. 23).

28. Constată că, în cauza de față, Guvernul nu a invocat niciun fapt nou sau argument în măsură să o convingă să ajungă la o concluzie diferită cu privire la admisibilitatea acestor capete de cerere. Excepțiile Guvernului în această privință trebuie așadar respinse.

29. De asemenea, Curtea observă că aceste capete de cerere nu sunt în mod vădit nefondate în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenție și că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie să fie declarate admisibile.

B. Cu privire la fond

30. Reclamanții au susținut că imposibilitatea de a redobândi până în prezent posesia bunurilor lor sau de a primi compensații în cazul în care redobândirea posesiei nu era posibilă le-a încălcat dreptul la respectarea bunurilor.

31. Guvernul a reiterat excepția privind admisibilitatea și a susținut că reclamanții ar fi trebuit să urmeze procedurile prevăzute de legile de restituire a proprietății, inclusiv Legea nr. 165/2013.

32. Curtea observă că, la fel ca în cazul reclamanților în Cauza Străin și alții, citată anterior, și, totodată, ca în cazul dnei și dlui Rodan în Cauza Preda și alții, citată anterior, reclamanții în prezenta cauză au obținut hotărâri definitive care recunoșteau cu efect retroactiv nelegalitatea confiscării proprietăților lor de către stat și dreptul lor de proprietate legitim asupra respectivelor proprietăți. Aceste hotărâri nu au fost contestate sau casate până în prezent. Reclamanții nu au fost în măsură, până în prezent, să redobândească posesia proprietăților menționate în tabelul anexat sau să obțină compensații pentru această lipsire de proprietate.

33. Curtea reamintește că în Cauza Preda și alții a constatat că imposibilitatea reclamanților de a redobândi posesia proprietăților lor, în pofida hotărârilor definitive care le recunoșteau retroactiv drepturile de proprietate, a constituit o lipsire de proprietate în sensul celei de a doua teze a art. 1 primul paragraf din Protocolul nr. 1 și că o astfel de lipsire, coroborată cu lipsa totală a unei compensații, le-a impus reclamanților o sarcină disproporționată și excesivă, cu încălcarea dreptului lor la respectarea bunurilor, astfel cum este garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Preda și alții, citată anterior, pct. 146, 148 și 49).A reiterat constatările de mai sus în Cauza similară Dickmann și Gion (citată anterior, pct. 103-104) și în Cauza mai recentă Ana Ionescu și alții (citată anterior, pct. 23, 28-30).De asemenea, Curtea constată că Guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument în măsură să o convingă să ajungă la o concluzie diferită în speță.

34. Considerentele de mai sus îi sunt suficiente Curții pentru a-i permite să concluzioneze că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.V. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 din Convenție.

35. Reclamanții în cererile nr. 12.118/06 și 3.104/07 s-au plâns de încălcarea dreptului lor de acces la o instanță din cauza imposibilității de a pune în executare hotărârile definitive, și anume cea care confirmă drepturile de proprietate ale dlui Toma asupra proprietății în litigiu sau, respectiv, cea care dispune ca autoritățile administrative competente să emită o decizie pentru compensarea dnei Ștefănescu pentru proprietatea în litigiu (Hotărârea din 17 decembrie 2008 a Tribunalului București). Aceștia au invocat art. 6 din Convenție, care, în măsura în care este relevant, prevede următoarele:1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil [...] a cauzei sale, de către o instanță [...], care va hotărî [...] asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. [...]

36. Curtea constată că cererea reclamanților este strâns legată de cererea formulată în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Având în vedere constatările enunțate mai sus (a se vedea pct. 32-34), Curtea consideră că nu este necesară examinarea plângerii lor [a se vedea Centrul de Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu împotriva României (MC), nr. 47.848/08, pct. 156, CEDO 2014, și Rasidescu împotriva României, nr. 39.761/03, pct. 31-35, 15 septembrie 2009, cu trimiterile suplimentare].

VI. Celelalte capete de cerere.

37. Reclamantul în Cererea nr. 12.118/06 a formulat și alte capete de cerere în temeiul art. 6 din Convenție. Reclamantul în Cererea nr. 3.104/07 a formulat un alt capăt de cerere în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 privind cealaltă parte a imobilului situat în strada Paleologu nr. 15, sectorul 3, București. În plus, reclamanții în cererile nr. 8.011/04, 15.658/05, 41.890/06, 32.269/07, 48.157/07, 8.548/08, 27.215/08 și 60.788/08 au formulat diferite capete de cerere în temeiul art. 6 din Convenție, în timp ce reclamanții în cererile nr. 15.658/05 și 8.548/08 au formulat și un capăt de cerere în temeiul art. 13 din Convenție.

38. Curtea a examinat cu atenție toate aceste capete de cerere. În lumina tuturor elementelor de care dispune și în măsura în care este competentă să se pronunțe cu privire la aspectele invocate, Curtea constată că acestea nu indică nicio aparentă încălcare a drepturilor și a libertăților stabilite în Convenție sau în protocoalele la aceasta.

39. Rezultă că aceste capete de cerere sunt în mod vădit nefondate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 § 3 lit. a) și § 4 din Convenție.

VII. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție.

40. Art. 41 din Convenție prevede:Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă.

41. Reclamanții au depus cereri de acordare a unei reparații echitabile la diferite date, în perioada 2004-2019. La solicitarea Curții, unele cereri mai vechi au fost actualizate în perioada 2015-2019.

42. Guvernul a făcut comentarii în replică la cererile inițiale și actualizate ale reclamanților de acordare a unei reparații echitabile.

43. În sprijinul cererilor și susținerilor în ceea ce privește prejudiciul material, unii dintre reclamanți și Guvernul, în unele cauze, au transmis unul sau mai multe dintre următoarele documente:a) rapoarte de expertiză realizate de experți autorizați, fie ai Ministerului Justiției, fie membri ai Asociației Naționale a Evaluatorilor (ANEVAR), care este o asociație recunoscută de Guvernul român drept asociație de interes public. Rapoartele de expertiză au estimat valoarea de piață a proprietăților pretinse după vizitarea acestora (experții reclamanților), utilizând criteriile definite de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2008, care stabilește chiriile proprietăților de stat, standardele și recomandările stabilite de Asociația Națională a Evaluatorilor (ANEVAR) și Standardele Internaționale de Evaluare (IVS). Experții guvernamentali nu au vizitat proprietățile;b) deciziile administrative în temeiul Legii nr. 165/2013 care acordă compensații calculate potrivit criteriilor stabilite prin legea menționată sau valori estimative calculate de organele administrative competente (a se vedea art. 41 din Legea nr. 165/2013, Preda și alții, citată anterior, pct. 70);c) copii ale contractelor de vânzare care indică prețul pe metru pătrat pentru proprietățile învecinate.

A. Prejudiciu material

44. Astfel cum Curtea s-a pronunțat în mai multe rânduri, o hotărâre prin care Curtea constată o încălcare impune statului pârât obligația legală de a pune capăt respectivei încălcări și de a-i repara consecințele astfel încât să se restabilească pe cât posibil situația existentă înainte de încălcare [a se vedea Iatridis împotriva Greciei (reparație echitabilă) (MC), nr. 31.107/96, pct. 32, CEDO 2000-XI, și Guiso-Gallisay împotriva Italiei (reparație echitabilă) (MC), nr. 58.858/00, pct. 90, 22 decembrie 2009].

45. Curtea consideră că, în circumstanțele cauzei, restituirea proprietăților în discuție va pune reclamanții, pe cât posibil, într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar fi aflat dacă nu ar fi fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1.

46. În lipsa unei asemenea restituiri din partea statului pârât, Curtea reține că acesta trebuie să plătească reclamanților, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material, o sumă corespunzătoare cu valoarea actuală a proprietăților, așa cum s-a solicitat (a se vedea Preda și alții, citată anterior, pct. 163).

47. În ceea ce privește suma de bani pretinsă cu titlu de foloase sau beneficii nerealizate din bunurile reclamantelor, Curtea respinge acest capăt de cerere. A acorda o sumă de bani pe această bază ar reprezenta un proces speculativ, având în vedere că foloasele obținute din deținerea proprietății depind de diverși factori [a se vedea Buzatu împotriva României (reparație echitabilă), nr. 34.642/97, pct. 18, 27 ianuarie 2005, și Preda și alții, citată anterior, pct. 164].

48. Curtea observă discrepanța dintre estimările reclamanților în privința valorii proprietăților lor și cele avansate de Guvern. Având în vedere informațiile de care dispune referitoare la prețurile bunurilor imobile pe piața locală, inclusiv documentele transmise de părți, precum și jurisprudența sa consacrată privind cauze similare (a se vedea Maria Atanasiu și alții, citată anterior, pct. 253; Preda și alții, citată anterior, pct. 164; și Dickmann și Gion, citată anterior, pct. 113-18), Curtea consideră rezonabil și echitabil, astfel cum prevede art. 41, să acorde reclamanților sumele indicate în tabelul anexat, pentru prejudiciul material.

B. Prejudiciu moral

49. În măsura în care reclamanții au solicitat despăgubiri pentru prejudiciul moral, Curtea consideră că ingerința gravă în exercitarea dreptului reclamanților la respectarea bunurilor lor nu poate fi compensată în mod adecvat prin simpla constatare a unei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1. Pronunțându-se în echitate, în conformitate cu art. 41 din Convenție, Curtea acordă reclamanților sumele indicate în tabelul anexat pentru prejudiciul moral.

50. În ceea ce privește reclamanții care nu au solicitat despăgubiri pentru prejudiciul moral, Curtea nu consideră că există vreun motiv pentru a le acorda vreo sumă cu acest titlu (a se vedea tabelul anexat).C. Cheltuieli de judecată.

51. Unii dintre reclamanți fie nu au formulat cereri pentru rambursarea cheltuielilor de judecată, fie nu au reușit să le justifice. În consecință, Curtea nu consideră că există vreun motiv pentru a le acorda vreo sumă cu acest titlu (a se vedea tabelul anexat).

52. În ceea ce privește capetele de cerere formulate de restul reclamanților, ținând seama de documentele de care dispune și de jurisprudența sa, Curtea consideră rezonabil să acorde sumele indicate în tabelul anexat pentru toate cheltuielile de judecată.

D. Dobânzi moratorii

53. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal, practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

În unanimitate,

CURTEA:

1. hotărăște că moștenitorii reclamanților care și-au manifestat dorința de a continua procedura în locul defuncților reclamanți au calitatea procesuală de a face acest lucru (a se vedea anexa);

2. decide să conexeze cererile;

3. declară admisibile capetele de cerere în ceea ce privește art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, în afară de capătul de cerere menționat la pct. 37 din prezenta hotărâre, și inadmisibile restul capetelor de cerere, în afară de capetele de cerere menționate la pct. 35 din prezenta hotărâre;

4. hotărăște că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție;

5. hotărăște că nu este necesar să examineze admisibilitatea și temeinicia capetelor de cerere formulate în temeiul art. 6 din Convenție, menționate la pct. 35 din prezenta hotărâre;

6. hotărăște:

a) că statul pârât trebuie să restituie reclamanților proprietățile lor, în termen de trei luni;

b) că, în lipsa unei asemenea restituiri, statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în același termen de trei luni, sumele indicate în tabelul anexat plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material;

c) că, în orice caz, statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în același termen de trei luni, sumele indicate în tabelul anexat plus orice sumă care poate fi datorată de reclamanți cu titlu de impozit, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral și pentru cheltuielile de judecată;

d) că sumele de mai sus trebuie convertite în moneda națională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plății;

e) că, de la expirarea termenului de trei luni menționat și până la efectuarea plății, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată anuală egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale;

7. respinge cererea de acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte capete de cerere.

Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris la 17 noiembrie 2020, în temeiul art. 77 § 2 și § 3 din Regulamentul Curții.

PREȘEDINTE

BRANKO LUBARDA

Grefier adjunct,

Ilse Freiwirth

ANEXĂLISTA CAUZELOR