,,
4 min de citit
Hotărârea CEDO în cauza Sfîrăială împotriva României

Curtea Europeană a Drepturilor Omului - CEDO

Hotărârea din 18 aprilie 2023 în cauza Sfîrăială împotriva României

În vigoare de la 10 august 2023

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 735 din 10 august 2023. Formă aplicabilă la zi, 02 februarie 2024.

SECŢIA A PATRA 

(Cererea nr. 30.253/20)

Strasbourg

Hotărârea este definitivă. Aceasta poate suferi modificări de formă.

În Cauza Sfîrăială împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a patra), reunită într-un comitet compus din: Faris Vehabović, preşedinte, Branko Lubarda, Ana Maria Guerra Martins, judecători, şi Crina Kaufman, grefier adjunct de secţie a.i.,având în vedere cererea (nr. 30.253/20) îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Andrei-Valentin Sfîrăială ("reclamantul"), născut în 1977 şi domiciliind în Bucureşti, reprezentat de A. Popescu, avocat în Bucureşti, a sesizat Curtea la 1 iulie 2020 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ("Convenţia"), având în vedere decizia de a aduce la cunoştinţa Guvernului român ("Guvernul"), reprezentat de agentul guvernamental, doamna O.F. Ezer, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, capetele de cerere privind art. 3 şi art. 5 din Convenţie şi decizia de a declara cererea inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere,având în vedere observaţiile părţilor,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 28 martie 2023,

pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată. 

OBIECTUL CAUZEI

1. Cererea priveşte, din perspectiva art. 3 şi 5 din Convenţie, relele tratamente la care reclamantul pretinde că a fost supus la 12 august 2013 la sediul Poliţiei Oraşului Năvodari şi privarea sa de libertate suferită în urma unui control al identităţii.

I. Reţinerea reclamantului

2. În seara zilei de 12 august 2013, în urma unui control pentru stabilirea identităţii pe drumul public, reclamantul a fost încătuşat şi dus la sediul Poliţiei Oraşului Năvodari, unde a fost supus percheziţiilor corporale, a fost reţinut pentru câteva ore şi i s-au aplicat două amenzi administrative (a se vedea infra, pct. 8). Acesta susţine că nu era necesar să fie condus la sediul poliţiei pentru stabilirea identităţii deoarece îşi declinase identitatea prezentând permisul de conducere poliţiştilor care l-au oprit atunci când îşi parcase vehiculul în faţa unui bancomat pentru a retrage bani.

3. În sediul poliţiei, reclamantul s-a simţit rău şi a fost transportat cu ambulanţa la secţia de primiri urgenţe a spitalului din localitate. Medicul legist care l-a examinat a doua zi după incident a constatat că a suferit "un traumatism toracoabdominal cauzat de lovituri aplicate cu un obiect contondent".

II. Ancheta penală

4. Din ordonanţa emisă la 21 decembrie 2018 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa reiese că reclamantul a fost imobilizat de poliţişti, care l-au făcut să urce în vehiculul lor la ora 20.32 şi că a fost reţinut la sediul poliţiei până în jurul orei 23.00 când a fost transportat la secţia de primiri urgenţe a spitalului din localitate, unde a fost întocmită pe numele său o fişă la ora 23.56.

5. Plângerea penală pentru rele tratamente şi reţinere abuzivă depusă la 19 august 2013 de către reclamant a fost clasată la 11 ianuarie 2016 printr-o ordonanţă a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa pentru motivul că faptele imputate poliţiştilor de reclamant "nu au existat".

6. La 12 septembrie 2016, constatând că organele de anchetă au renunţat, fără a oferi vreo justificare, la audierea martorilor oculari propuşi de reclamant, instanţa a admis contestaţia formulată de persoana în cauză împotriva ordonanţei procurorului şi a dispus trimiterea cauzei către parchet în vederea începerii urmăririi penale pentru infracţiunile pedepsite de art. 205, 206, 296 şi 297 din Codul penal.

7. După ce au fost audiaţi martorii oculari menţionaţi în decizia din 12 septembrie 2016, printr-o ordonanţă a parchetului din 21 decembrie 2018, confirmată prin hotărârea definitivă a Judecătoriei Constanţa ("instanţa") din 11 noiembrie 2019, plângerea penală a reclamantului a fost din nou clasată pentru motivul că probele administrate în cursul anchetei nu permiteau stabilirea cu certitudine a originii traumatismului toracoabdominal constatat de medicul legist în raportul din 16 august 2013. În plus, parchetul a considerat că reclamantul a fost privat de libertate în conformitate cu procedurile legale în scopul stabilirii identităţii.

III. Procedura contravenţională

8. După cum reiese din cele două procese-verbale de contravenţie întocmite la 13 august 2013 în urma evenimentelor descrise mai sus, poliţia i-a aplicat reclamantului două amenzi administrative în valoare de 800 de lei româneşti (RON) şi respectiv 1.500 RON, pentru motivul că acesta "şi-a parcat automobilul [...] în spaţiul pietonal din faţa băncii T., împiedicând astfel circulaţia pietonilor" şi "a provocat un scandal de natură să stârnească indignarea cetăţenilor [...] prin refuzul de a-şi declina identitatea la cererea poliţiei". Primul proces-verbal a fost anulat ca neîntemeiat printr-o decizie pronunţată la 18 iunie 2014 de către instanţă, care a observat că din probele administrate în faţa sa rezultă că automobilul, aşa cum era parcat, nu a obstrucţionat circulaţia pietonală. Cel de-al doilea proces-verbal a fost anulat de Tribunalul Constanţa printr-o decizie din 18 martie 2015 pentru motivul că faptele reproşate reclamantului nu au fost menţionate în mod corespunzător şi că nu existau probe care să ateste că persoana în cauză ar fi provocat un scandal sau ar fi stârnit indignarea cetăţenilor. 

MOTIVAREA CURŢII

I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 3 din Convenţie

9. Reclamantul se plânge, din perspectiva art. 3 din Convenţie, de relele tratamente la care acesta pretinde că a fost supus la 12 august 2013 la sediul Poliţiei Oraşului Năvodari şi de lipsa unei anchete efective în această privinţă.

10. Constatând că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat şi că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate în sensul art. 35 din Convenţie, Curtea îl declarată admisibil.

11. Principiile generale privind interzicerea relelor tratamente şi obligaţia de a efectua o anchetă efectivă atunci când o persoană susţine în mod întemeiat că a fost supusă de către poliţie unui tratament contrar art. 3 din Convenţie au fost rezumate în special în hotărârile Bouyid împotriva Belgiei [(MC), nr. 23.380/09, pct. 81-90 şi 114-123, CEDO 2015] şi Bursuc împotriva României (nr. 42.066/98, pct. 80 şi 101, 12 octombrie 2004).

12. În cauză, Curtea reţine că reclamantul afirmă că, la 12 august 2013, după ce a fost condus la sediul poliţiei, a suferit acolo violenţe în urma cărora a fost transportat la spital. Constată că raportul medico-legal a confirmat că persoana în cauză prezenta un traumatism toraco-abdominal cauzat de lovituri aplicate cu un obiect contondent (a se vedea supra, pct. 3).

13. Întrucât Guvernul nu a furnizat în acest sens o explicaţie plauzibilă şi suficient de fundamentată pentru a pune la îndoială concluziile raportului medico-legal, care de altfel nu au fost contestate, Curtea consideră că s-a stabilit în prezenta cauză că traumatismul a cărui victimă a fost reclamantul a fost cauzat de un tratament pentru care statul pârât poartă responsabilitatea şi că acest tratament atinge pragul de gravitate cerut pentru aplicarea art. 3 din Convenţie (Barbu Anghelescu împotriva României, nr. 46.430/99, pct. 57-60, 5 octombrie 2004).

14. Având în vedere considerentele anterioare, Curtea concluzionează că a fost încălcat art. 3 din Convenţie sub aspect material.

15. În ceea ce priveşte aspectul procedural al art. 3, Curtea observă că a avut loc o anchetă în prezenta cauză. Rămâne de stabilit dacă această anchetă a fost efectivă.

16. În această privinţă, Curtea observă că abia după trei ani de la depunerea plângerii şi trimiterea cauzei de către instanţă la parchet (a se vedea supra, pct. 6) organele de anchetă au audiat martorii oculari menţionaţi de această instanţă în decizia sa din 12 septembrie 2016 (a se vedea supra, pct. 7). De asemenea, subliniază că ancheta a durat mai mult de şase ani, deşi situaţia de fapt nu era deosebit de complexă.

17. De asemenea, Curtea observă că judecătoria nu s-a aplecat deloc, în decizia sa din 11 noiembrie 2019 de confirmare a neînceperii urmăririi penale, asupra concluziilor raportului medico-legal referitoare la originea traumatismului toraco-abdominal cu care a fost diagnosticat reclamantul (Cucu împotriva României, nr. 22.362/06, pct. 97, 13 noiembrie 2012, Răzvan Laurenţiu Constantinescu împotriva României, nr. 59.254/13, pct. 75, 15 martie 2016).

18. Ţinând seama de cele de mai sus, Curtea consideră că ancheta, efectuată de autorităţi cu privire la plângerea întemeiată formulată de reclamant potrivit căreia poliţiştii l-au supus la rele tratamente, nu a fost efectivă.

19. În consecinţă, constată încălcarea art. 3 din Convenţie sub aspect procedural.

II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 5 § 1 din Convenţie

20. În temeiul art. 5 din Convenţie, reclamantul se plânge că, în seara zilei de 12 august 2013, a fost arestat şi privat de libertate abuziv timp de câteva ore de către poliţie.

21. Curtea reaminteşte că existenţa unui element de constrângere în exercitarea competenţelor poliţiei de a opri şi de a percheziţiona o persoană indică o privare de libertate, în pofida duratei scurte a măsurilor în cauză (Zelcs împotriva Letoniei, nr. 65.367/16, pct. 40, 20 februarie 2020).

22. Constatând că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat şi că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate în sensul art. 35 din Convenţie, Curtea îl declară admisibil.

23. Principiile generale privind protecţia persoanei împotriva ingerinţelor arbitrare ale statului în libertatea sa, aşa cum sunt interzise de art. 5 din Convenţie, au fost rezumate în hotărârile Khodorkovskiy împotriva Rusiei, nr. 5.829/04, pct. 136, 31 mai 2011 (cu trimiterile citate acolo), şi Creangă împotriva României [(MC), nr. 29.226/03, pct. 84, 91-93 şi 101-102, 23 februarie 2012].

24. Curtea reaminteşte şi faptul că, pentru ca o lipsire de libertate să fie considerată justificată din perspectiva art. 5 § 1 lit. b), obligaţia în cauză trebuie să fie specifică şi concretă şi trebuie să fi fost încălcată, iar lipsirea de libertate trebuie să aibă drept scop garantarea executării acesteia. De îndată ce este îndeplinită obligaţia vizată, temeiul legal al lipsirii de libertate încetează să existe.

25. Curtea observă că, din ordonanţa emisă la 21 decembrie 2018 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, reiese că reclamantul a fost "imobilizat de poliţişti, care l-au făcut să urce în vehiculul lor" la ora 20.32 şi că a fost reţinut la sediul poliţiei până când a fost preluat în jurul orei 23.00 de o ambulanţă care l-a transportat la secţia primiri urgenţe a spitalului din localitate, unde a fost întocmită pe numele său o fişă la ora 23.56 (supra, pct. 4). Prin urmare, subliniază că persoana în cauză a fost privată de libertate timp de cel puţin două ore şi jumătate.

26. Potrivit Guvernului, reclamantul a fost condus la sediul poliţiei în temeiul art. 31 din Legea nr. 218/2002, care, în versiunea în vigoare la data evenimentelor, conferea poliţiei următoarele competenţe:a) "să legitimeze şi să stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispoziţiile legale ori sunt indicii că acestea pregătesc sau au comis o faptă ilegală";b) "să conducă la sediul poliţiei pe cei care, prin acţiunile lor, periclitează viaţa persoanelor, ordinea publică sau alte valori sociale, precum şi persoanele suspecte de săvârşirea unor fapte ilegale, a căror identitate nu a putut fi stabilită".

27. Curtea a hotărât deja că obligaţia impusă unei persoane de a coopera cu poliţia şi de a-şi declina identitatea constituie, chiar dacă persoana în cauză nu este suspectă de săvârşirea unei infracţiuni, o obligaţie suficient de "concretă şi specifică" pentru a îndeplini condiţiile art. 5 § 1 lit. b) din Convenţie (Vasileva împotriva Danemarcei, nr. 52.792/99, pct. 38, 25 septembrie 2003).

28. În speţă, însă, Curtea subliniază că amenda aplicată reclamantului a fost anulată prin decizia pronunţată la 18 martie 2015 de Tribunalul Constanţa, pentru motivul că faptele de care a fost acuzat reclamantul nu erau menţionate în mod corespunzător şi că nu existau probe care să indice că persoana în cauză a provocat un scandal sau a stârnit indignarea cetăţenilor (a se vedea supra, pct. 8) (a se vedea, a contrario, Sarigiannis împotriva Italiei, nr. 14.569/05, pct. 41-74, 5 aprilie 2011).

29. În plus, după cum reiese din scrisoarea adresată la 19 august 2021 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa agentului guvernamental, pe care acesta din urmă a anexat-o la observaţiile prezentate de Guvern Curţii, unii poliţişti aveau la momentul faptelor staţii radio, care le permiteau consultarea bazelor de date referitoare la populaţie, ceea ce ar fi putut reprezenta un mijloc mai puţin constrângător de stabilire a identităţii reclamantului - căruia iniţial i s-a reproşat doar o simplă încălcare privind staţionarea - pe baza numărului de înmatriculare al autovehiculului său.

30. Guvernul nu a explicat de ce le-au trebuit autorităţilor mai mult de două ore pentru a stabili identitatea reclamantului şi nici de ce acesta nu a fost pus în libertate mai devreme.

31. În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că privarea de libertate la care a fost supus reclamantul la 12 august 2013 era lipsită de o justificare suficientă în temeiul art. 5 § 1 lit. b) din Convenţie (a se vedea, mutatis mutandis, Zelcs, citată anterior, pct. 53-58).

32. În consecinţă, a fost încălcat art. 5 § 1 din Convenţie. 

CU PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONVENŢIE

33. Reclamantul solicită 20.000 de euro (EUR) pentru prejudiciul moral şi 4.000 EUR pentru cheltuielile de judecată.

34. Guvernul atrage atenţia că reclamantul nu şi-a fundamentat pretenţiile cu privire la cheltuielile de judecată.

35. Curtea acordă reclamantului 6.500 EUR, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit pentru acest cuantum, pentru prejudiciul moral, şi respinge cererea sa de cheltuieli de judecată ca neîntemeiată. 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

În unanimitate,

C U RT E A:

1. declară cererea admisibilă;

2. hotărăşte că a fost încălcat art. 3 din Convenţie;

3. hotărăşte că a fost încălcat art. 5 § 1 din Convenţie;

4. hotărăşte:

a) că statul pârât trebuie să îi plătească reclamantului, în termen de trei luni, suma de 6.500 EUR (şase mii cinci sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit pentru acest cuantum, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, care va fi convertită în moneda statului pârât, la rata de schimb aplicabilă la data plăţii;

b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, această sumă trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;

5. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.

Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 18 aprilie 2023, în temeiul art. 77 § 2 şi § 3 din regulament.

Comentarii
* E-mailul nu va fi publicat pe site.