Curtea Europeană a Drepturilor Omului - CEDO

Hotărârea în cauza A.E.J. împotriva României, din 30.08.2022

În vigoare de la 12 mai 2023

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 409 din 12 mai 2023. 

Formă aplicabilă la zi, 02 februarie 2024. 

(Cererea nr. 33.463/18)

Strasbourg

Prezenta hotărâre este definitivă, dar poate suferi modificări de formă.

În Cauza A.E.J. împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a patra), reunită într-o cameră compusă din: Yonko Grozev, preşedinte, Iulia Antoanella Motoc, Pere Pastor Vilanova, judecători, şi Crina Kaufman, grefier adjunct interimar de secţie,

având în vedere:

cererea (nr. 33.463/18) îndreptată împotriva României, prin care o resortisantă a acestui stat, A.E.J., născută în 2003 ("reclamanta"), reprezentată de domnul I. Dobre, avocat în judeţul Argeş, a sesizat Curtea la 10 iulie 2018, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;

decizia de a comunica prezenta cerere guvernului român ("Guvernul"), reprezentat de agentul său guvernamental, doamna O. Ezer, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe;

decizia de a nu divulga numele reclamantei;

observaţiile părţilor,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 5 iulie 2022,

pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată. 

OBIECTUL CAUZEI

1. Cererea se referă la lipsa unei anchete penale efective cu privire la acuzaţia de viol formulată de reclamantă la momentul în care aceasta era minoră.

2. La 17 noiembrie 2015, părinţii reclamantei au depus o plângere la poliţie, susţinând că fiica lor de 12 ani (reclamanta) fusese violată în aceeaşi zi de un băiat de 17 ani, A.A.

3. A fost începută urmărirea penală pentru viol şi au fost luate declaraţii de la reclamantă şi de la părinţii acesteia, în prezenţa unui avocat numit din oficiu pentru reclamantă, din care a reieşit că reclamanta l-a cunoscut pe A.A. pe Facebook şi, după un timp, a fost de acord să-l întâlnească personal. La 17 noiembrie 2015, A.A. a aşteptat ca reclamanta să termine şcoala şi a mers cu ea într-o zonă pustie din spatele şcolii unde a violat-o. În declaraţia sa, A.A. a susţinut că era iubitul reclamantei şi că a avut consimţământul acesteia pentru actul sexual. În susţinerea afirmaţiilor sale, a trimis copii ale mesajelor schimbate cu reclamanta.

4. Examinarea medicală a reclamantei dispusă de poliţie a relevat semne de violenţă pe corpul reclamantei (excoriaţii pe picioare şi spate) şi semne ale unei deflorări recente care ar fi putut data din 17 noiembrie 2015. Pe hainele reclamantei s-a găsit sânge.

5. După colectarea elementelor de mai sus, poliţia a decis să schimbe încadrarea juridică a infracţiunii investigate din viol în act sexual cu un minor, infracţiune prevăzută la art. 220 alin. (1) şi (2) din Codul penal.

6. În ianuarie 2016, reprezentantul reclamantei a prezentat poliţiei o examinare psihologică care s-a concentrat asupra efectelor actului sexual asupra reclamantei şi a concluzionat că aceasta a suferit un stres posttraumatic cauzat de fapta investigată. Reprezentantul a prezentat, de asemenea, o evaluare din partea şcolii la care a participat reclamanta, care atesta faptul că era politicoasă, respectuoasă şi disciplinată şi că avea rezultate şcolare foarte bune.

7. La 18 ianuarie 2016, procurorul însărcinat cu urmărirea penală, considerând că A.A. nu cunoştea vârsta reclamantei la momentul producerii faptei, a schimbat din nou încadrarea faptei în "act sexual cu un minor între 13 şi 15 ani", infracţiune pedepsită mai puţin grav, prevăzută la art. 220 alin. (1) din Codul penal.

8. La 5 aprilie 2016, după o nouă modificare a încadrării juridice a faptei în vederea luării în considerare a vârstei autorului ca circumstanţă atenuantă, în conformitate cu art. 113 alin. (3) din Codul penal, şi după o nouă serie de declaraţii ale părţilor, poliţia a încheiat urmărirea penală cu propunerea ca A.A. să fie trimis în judecată pentru infracţiunea prevăzută la art. 220 alin. (1) din Codul penal (supra, coroborat cu alin. (3)din acelaşi cod.

9. La 19 decembrie 2016, reclamanta, însoţită de părinţii săi, a formulat o nouă plângere penală, susţinând că a fost violată din nou de A.A. Reclamanta a afirmat că A.A. a acostat-o în timp ce se întorcea acasă de la şcoală şi a obligat-o să facă sex cu el pe un teren viran. A.A. a declarat că, iniţial, reclamanta i-a spus în mod explicit că nu doreşte să facă sex cu el, însă, atunci când a dus-o pe un teren viran, aceasta a acceptat în cele din urmă să întreţină un contact sexual şi chiar l-a provocat spunându-i că îl iubeşte. Având în vedere declaraţiile de mai sus potrivit cărora reclamanta şi-ar fi dat consimţământul pentru actul sexual, poliţia a considerat că nu a existat infracţiunea de viol şi a început urmărirea penală în temeiul art. 220 alin. (1) din Codul penal (supra, pct. 7). 

10. La 20 decembrie 2016, A.A. a fost arestat până la 20 ianuarie 2017, când a fost plasat în arest la domiciliu şi i s-a interzis să o contacteze pe reclamantă.

11. În urma examenului medical dispus de poliţie s-a constatat că reclamanta prezenta leziuni traumatice în zona genitală şi pe partea din spate a umărului, care ar fi putut fi produse la 19 decembrie 2016.

12. În cadrul confruntării dintre reclamantă şi A.A., organizată de poliţie, A.A. a recunoscut că reclamanta i-a spus, în timpul întâlnirii din 17 noiembrie 2015, că nu era pregătită să facă sex.

13. La 14 februarie 2017, urmărirea penală privind cele două plângeri de viol (supra, pct. 2 şi 9) a fost încheiată, iar A.A. a fost trimis în judecată pentru act sexual cu un minor, infracţiune prevăzută la art. 220 alin. (1) din Codul penal. Procurorul a enumerat elementele de probă colectate care includeau declaraţiile date de reclamantă, de părinţii acesteia şi de A.A. poliţiei, rapoartele medicale, fotografiile de la locul faptei şi transcrierile mesajelor schimbate între reclamantă şi A.A. din care reieşea că acesta din urmă îşi declarase dragostea şi îi făcuse propuneri sexuale explicite reclamantei, care a răspuns pe acelaşi ton, folosind cuvintele lui A.A. Procurorul a considerat că, în pofida anumitor dovezi care indicau un viol (cum ar fi declaraţiile făcute de reclamantă şi de familia sa, leziunile de pe corpul reclamantei şi locurile în care s-au produs actele sexuale), nu existau dovezi ale unor acte sexuale săvârşite sub constrângere sau profitând de incapacitatea victimei de a-şi exprima voinţa. Procurorul s-a bazat în acest sens pe faptul că reclamanta a fost de acord să se întâlnească cu A.A. la 17 noiembrie 2015 pentru a "se iubi" şi a continuat să facă schimb de mesaje cu A.A. chiar şi după această dată.

14. La 22 noiembrie 2017, Curtea de Apel din Piteşti l-a condamnat definitiv pe A.A. de act sexual cu un minor în temeiul art. 220alin. (1) coroborat cu art. 113 alin. (3) din Codul penal şi l-a condamnat la un an de închisoare cu suspendare. Instanţa a dispus, de asemenea, ca A.A. să nu o contacteze pe reclamantă sau pe familia acesteia şi să participe la un curs de reabilitare. Instanţa şi-a concentrat raţionamentul pe limbajul sexual explicit folosit de reclamantă în mesajele adresate lui A.A. înainte şi după primul incident care, în opinia instanţei, a arătat că aceasta avusese o atitudine derutantă şi că nu refuzase în mod categoric şi explicit să facă sex cu A.A. Prin urmare, instanţa a considerat că reclamanta nu a fost constrânsă să facă sex cu A.A.

15. În cadrul unei acţiuni civile separate iniţiate împotriva lui A.A., acesta a fost obligat să-i plătească reclamantei o sumă totală echivalentă cu 6 000 de euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material şi moral. 

MOTIVAREA CURŢII

cu privire la pretinsa încălcare a art. 3 din Convenţie

16. Invocând art. 6 § 1, reclamanta s-a plâns că autorităţile române nu au efectuat o anchetă efectivă cu privire la acuzaţiile sale referitoare la viol şi că şi-au încălcat obligaţia pozitivă de a o proteja de tratamente inumane şi degradante.

17. Guvernul a susţinut că ancheta a fost temeinică şi efectivă.

18. Curtea consideră că acest capăt de cerere trebuie examinat în temeiul art. 3din Convenţie (a se vedea I.C. împotriva României, nr. 36.934/08, 24 mai 2016). De asemenea, acest capăt de cerere nu este vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenţie şi nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie să fie declarat admisibil.

19. Principiile generale privind obligaţia pozitivă a statului de a oferi protecţie efectivă împotriva relelor tratamente aplicate copiilor şi altor persoane vulnerabile, precum şi dispoziţiile legale relevante, împreună cu exemplele din practica instanţelor naţionale şi materialele internaţionale relevante, au fost rezumate în I.C. împotriva României [citată anterior, pct. 51- 52 şi, respectiv, 38-44; şi, cel mai recent, în X şi alţii împotriva Bulgariei (MC), nr. 22.457/16, pct. 176-92, 2 februarie 2021].

20. În cauze anterioare similare, în care concluziile trase de autorităţile interne păreau să se bazeze doar pe declaraţiile presupuşilor agresori, fără o examinare a validităţii consimţământului reclamantei în lumina vârstei şi a vulnerabilităţii acesteia, Curtea a concluzionat că anchetele respective nu au îndeplinit cerinţele inerente obligaţiilor pozitive ale statelor de a aplica efectiv un sistem de drept penal care pedepseşte toate formele de viol şi abuz sexual [a se vedea I.C. împotriva României, citată anterior, pct. 56, 57 şi 60; M.G.C. împotriva României, nr. 61.495/11, pct. 68-75, 15 martie 2016, şi X şi alţii împotriva Bulgariei (MC), citată anterior, pct. 213 şi 228].

21. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea a identificat deficienţe similare în ancheta efectuată în prezenta cauză: concluzii bazate exclusiv pe declaraţiile suspectului (supra, pct. 7 şi 9); lipsa unei evaluări contextuale a credibilităţii declaraţiilor făcute şi a unei verificări a tuturor circumstanţelor legate de acestea, care ar fi putut fi efectuate prin audierea persoanelor cunoscute de reclamantă şi de făptuitor, cum ar fi prietenii, vecinii, profesorii şi alţii, care ar fi putut face lumină asupra credibilităţii declaraţiilor acestora, sau prin solicitarea unui aviz din partea unui psiholog specializat (a se vedea I.C. împotriva României, citată anterior, pct. 54); întârzieri în anchetarea primei plângeri care au permis ca a doua faptă să aibă loc; absenţa oricărei examinări psihologice a reclamantei în vederea verificării dacă aceasta şi-a exprimat sau nu consimţământul efectiv faţă de actele investigate, pentru a determina capacitatea acesteia de a exprima un consimţământ valabil şi de a înţelege sensul cuvintelor pe care le-a folosit în mesajele pe care autorităţile s-au bazat pentru a ajunge la concluzia lor (supra, pct. 13 şi 14); prezenţa stereotipurilor - deja observată de Curte în cauze anterioare (a se vedea M.G.C. împotriva României, citată anterior, pct. 38) - potrivit cărora victima minoră a provocat un bărbat mai în vârstă să întreţină relaţii sexuale (supra, pct. 9 şi 13).

22. Având în vedere jurisprudenţa în materie şi elementele din dosar, Curtea consideră că în prezenta cauză deficienţele în ancheta penală (supra, pct. 21) au fost de asemenea natură încât respectiva anchetă nu a îndeplinit cerinţele inerente obligaţiilor pozitive ale statelor de a aplica efectiv un sistem de drept penal care pedepseşte toate formele de abuz sexual împotriva copiilor (a se vedea M.G.C. împotriva României, pct. 60-75, şi I.C. împotriva României, pct. 53-61, citate anterior).

23. Prin urmare, statul pârât a încălcat obligaţiile pozitive prevăzute la art. 3 din Convenţie.

Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie

24. Reclamanta a solicitat Curţii să îi acorde o reparaţie echitabilă şi rezonabilă, având în vedere faptele din speţă şi încălcarea constatată.

25. Guvernul a considerat că reclamantei i s-au acordat deja despăgubiri civile de către instanţele naţionale (supra, pct. 15) şi a argumentat că o constatare a unei încălcări ar constitui o compensaţie suficientă pentru orice prejudiciu suferit.

26. Curtea consideră că reclamanta a suferit un prejudiciu moral din cauza lipsei unei anchete efective a acuzaţiilor sale de viol, prejudiciu care nu a fost compensat prin ceea ce i s-a acordat de către instanţa civilă internă, compensaţie acordată pentru un scop diferit. Prin urmare, îi acordă reclamantei 12.500 EUR în acest sens, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit. 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

C U RT E A:

1. declară cererea admisibilă;

2. hotărăşte că statul pârât şi-a încălcat obligaţiile pozitive în temeiul art. 3din Convenţie;

3. hotărăşte

a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni, suma de 12.500 EUR (douăsprezece mii cinci sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral, sumă care trebuie convertită în moneda naţională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii;

b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale.

Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 30 august 2022, în conformitate cu art. 77 § 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.