1 min de citit
Expertiza psihologica minor în dosarele de divorț

In cadrul dosarelor de divorț, în special atunci când nu este posibila soluționarea amiabila, iar relația dintre soți este preponderent conflictuala, de cele mai multe ori este pierdut din vedere interesul superior al copiilor. Paradoxul este ca, elementul central al „luptei” dintre părinti, este chiar interesul copiilor însă, în vâltoarea „bătăliei”, soții nu realizează ca minorii au cel mai mult de suferit. 

De aceea, pe lângă tot probatoriul administrat în fata instantei de judecata, respectiv martori, interogatoriu, înscrisuri, este esențială efectuarea unei expertize psihologice atât a minorilor, cât și a părinților, în urma căreia sa se stabilească în ce măsură cei mici au fost afectați de către conflictul dintre părinti și, mai ales, ce măsuri sunt necesare pentru vindecarea acestora. 

Ca modalitate de desfășurare, psihologul va stabili mai multe întâlniri, atât cu copiii, cât și cu părintii. In general, va fi o întâlnire doar cu copilul, câte o întâlnire cu copilul și fiecare părinte și o alta ședință cu copilul și ambii părinti. In situația în care apreciază necesar, expertul va stabili și o întâlnire doar cu părintii. 

Ca și obiective, în cadrul expertizei terapeutul va trebui sa: 

  • evalueze legăturile de atașament dintre mama/copil, respectiv tata/copil; 
  • identifice tipul de relație a copilului cu fiecare părinte;
  • evalueze abilitaților parentale ale fiecărui părinte;
  • evalueze nevoile specifice stadiului de dezvoltare a copilului;
  • evalueze personalitatea părinților și identificarea factorilor de personalitate care le-ar putea afecta abilitățile parentale;
  • evalueze consecințele psihologice ale abuzului/neglijării asupra copiilor;
  • evalueze comportamentului agresiv al părinților și consecințele psihologice asupra minorului;
  • stabilească dacă exista alienare parentala din partea părinților.

Doar în urma acestui tip se expertiza se poate stabili cu certitudine care dintre părinți urmărește și respecta în mod real interesul superior al copilului și, de asemenea, lângă care dintre părinti minorul poate avea o creștere și dezvoltare armonioasa. 

Ca avocat specializat în dosare de divorț și dosare cu minori, recomand efectuarea unei astfel de expertize, care nu poate fi decât benefica minorilor.


Comentarii
* E-mailul nu va fi publicat pe site.