1 min de citit
Competență teritorială alternativă in cazul plângerilor contravenționale


Începând din aprilie 2022, plângerile contravenționale pot fi depuse atât la judecătoria in circumscripția căreia a fost săvârșită fapta, precum si la judecătoria in a cărei raza teritoriala își are domiciliul petentul.

Pana la momentul aprilie 2022, plângerile contravenționale puteau fi soluționate doar de la judecătoria in raza căreia a fost săvârșită fapta.

Însă, având in vedere faptul că multe dintre fapte erau săvârșite in alte localități, respectiv județe, petentul era obligat sa se deplaseze la instanța competenta pentru soluționarea acțiunii, fiindu-i îngrădit, astfel, liberul acces la justiție, întrucât deplasările presupuneau, pe lângă timpul alocat drumului, si costuri suplimentare.

In acest moment, petentul are la dispoziție competența alternativă, putând alege la ce instanță să introducă plângerea contravențională, respectiv dacă la cea in circumscripția căreia a fost săvârșită fapta, sau la cea de la domiciliul sau.

Această modificare își va produce efectele doar pentru faptele constatate, sancționate si comunicate după intrarea in vigoare a legii, respectiv aprilie 2022.

Comentarii
* E-mailul nu va fi publicat pe site.