Anulare adopție

11 min de citit

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECŢIA A TREIA

HOTĂRÂREA din 24 martie 2015

În cauza Zaieţ împotriva României (Cererea nr. 44958/05)

Strasbourg

Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.

În cauza Zaieţ împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din Josep Casadevall, preşedinte, Luis López Guerra, Ján Šikuta, Dragoljub Popoviæ, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Iulia Antoanella Motoc, judecători, şi Marialena Tsirli, grefier adjunct de secţie, după ce a deliberat în camera de consiliu, la 3 martie 2015, pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află cererea nr. 44958/05, îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, doamna Parasca Zaieţ („reclamanta”), a sesizat Curtea la 14 octombrie 2005, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („Convenţia”).

2. Reclamanta, care a beneficiat de asistenţă judiciară, a fost reprezentată de domnul M. Ardelean, avocat în Timişoara. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna I. Cambrea, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. Invocând art. 6 şi art. 8 din Convenţie, reclamanta a susţinut că i-a fost încălcat dreptul la respectarea vieţii de familie, din cauza anulării ilegale a adopţiei sale. În temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, reclamanta s-a plâns că, drept consecinţă directă a anulării adopţiei sale, a pierdut proprietatea a cinci hectare de pădure, moştenite de la mama ei adoptivă.

4. La 6 octombrie 2011, cererea a fost comunicată Guvernului. ÎN FAPT I. Circumstanţele cauzei

5. Reclamanta s-a născut în 1955 şi locuieşte în Săvârşin.

6. A fost adoptată la 25 februarie 1972, la vârsta de şaptesprezece ani.

7. Mama adoptivă a reclamantei mai avea o fiică adoptată, H.M. Mama reclamantei a decedat în 1986.

8. În 2003, cele două surori au moştenit, împreună, zece hectare de pădure, în baza dreptului la moştenirea unui teren care fusese expropriat de la bunica lor.

9. Ulterior, reclamanta a formulat o acţiune pentru împărţirea terenului între surori.

10. În cursul procesului, H.M. a formulat o acţiune în anularea adopţiei reclamantei. Aceasta a susţinut că scopul principal urmărit de mama ei adoptivă atunci când a vrut să o adopte pe reclamantă a fost să îşi asigure un sprijin emoţional şi financiar la bătrâneţe şi ajutor la activităţile cotidiene. H.M. a afirmat că singurul obiectiv urmărit de reclamantă atunci când a fost de acord cu adopţia a fost să obţină dreptul la moştenire.

11. Reclamanta a susţinut că principalul motiv pentru care sora ei a introdus acţiunea în anularea adopţiei sale a fost să o împiedice să moştenească jumătate din cele zece hectare de teren şi să păstreze pentru ea întreaga proprietate moştenită de la mama lor adoptivă. În acest sens, a pretins că legalitatea hotărârii sale de adopţie nu a fost contestată niciodată anterior, deşi fusese pronunţată cu treizeci şi doi de ani înainte. A concluzionat că neînţelegerile care au apărut între ea şi sora ei după decesul mamei lor adoptive nu puteau justifica anularea unei adopţii realizate conform legii.

12. În observaţiile orale prezentate în faţa primei instanţe, avocatul reclamantei a ridicat excepţia lipsei calităţii procesuale a petentei. Acesta a susţinut că H.M. nu a dovedit că are un interes legitim şi actual să solicite anularea adopţiei surorii sale.

13. La 7 decembrie 2004, Tribunalul Suceava a respins excepţia invocată de reclamantă şi a declarat adopţia reclamantei nulă, constatând că nu fusese îndeplinit scopul prevăzut în Codul familiei. A hotărât că unicul scop al adopţiei reclamantei fusese îndeplinirea intereselor patrimoniale ale mamei adoptive şi ale copilului adoptat şi că aceasta nu fusese destinată să îi asigure o viaţă mai bună reclamantei.

14. Reclamanta a formulat recurs, susţinând că locuise cu mama ei adoptivă de când avea nouă ani, deşi hotărârea de adopţie a fost pronunţată abia în 1972, atunci când avea şaptesprezece ani. A susţinut că relaţiile de familie stabilite între ea şi mama ei adoptivă încă de la vârsta de nouă ani fuseseră dovedite prin declaraţiile martorilor aflate la dosar şi că acestea fuseseră atestate, de asemenea, în raportul întocmit de autorităţi cu ocazia anchetei sociale realizate la adopţia acesteia.

15. Hotărârea primei instanţe a fost confirmată prin hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Suceava la 15 aprilie 2005. În opinia separată anexată la această hotărâre se menţiona faptul că adopţia nu a fost necorespunzătoare, deoarece scopul principal al acesteia a fost bunăstarea reclamantei, care se născuse într-o familie cu opt copii şi o situaţie financiară dificilă. II. Dreptul intern şi internaţional relevant

A. Dreptul intern relevant

16. Dispoziţiile relevante din Codul familiei, referitoare la adopţie, au fost abrogate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/1997, publicată în Monitorul Oficial nr. 120 din 12 iunie 1997. Dispoziţiile relevante privind anularea adopţiei erau următoarele: Art. 22 „(2) Adopţia poate fi desfăcută la cererea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani sau a Comisiei pentru protecţia copilului de la domiciliul acestuia, dacă desfacerea este în interesul superior al copilului.”

17. Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei a abrogat OUG nr. 25/1997 şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005. Dispoziţiile relevante, astfel cum erau în vigoare la momentul faptelor, se citesc după cum urmează: Art. 56 „(1) Adopţia este nulă, dacă a fost încheiată în alt scop decât cel al ocrotirii interesului superior al copilului sau cu încălcarea oricăror condiţii de fond sau de formă prevăzute de lege. (2) Cu toate acestea, instanţa va putea respinge cererea de declarare a nulităţii adopţiei, dacă va constata că menţinerea adopţiei este în interesul celui adoptat.” Art. 57 „Acţiunea în declararea nulităţii adopţiei aparţine oricărei persoane interesate. După dobândirea de către adoptat a capacităţii depline de exerciţiu, acţiunea aparţine numai acestuia.”

B. Norme internaţionale relevante

1. Convenţia europeană în materia adopţiei de copii, deschisă spre semnare la Strasbourg la 24 aprilie 1967 şi ratificată de România la 18 mai 1993 Art. 10 „1. Adopţia conferă adoptatorului, cu privire la copilul adoptat, drepturile şi îndatoririle de orice natură care sunt cele ale unui tată sau ale unei mame cu privire la copilul său legitim. Adopţia conferă adoptatului, faţă de adoptator, drepturile şi îndatoririle de orice natură ale unui copil legitim faţă de tatăl sau de mama sa.

2. De îndată ce se nasc drepturile şi îndatoririle vizate la paragraful 1 al prezentului articol, drepturile şi îndatoririle de aceeaşi natură dintre adoptat şi tatăl sau mama sa sau orice altă persoană sau organisme încetează să existe. Totuşi, legislaţia poate prevedea ca soţul adoptatorului să-şi păstreze drepturile şi îndatoririle faţă de adoptat, dacă acesta este copilul său legitim, nelegitim sau adoptiv. Cu toate acestea, legislaţia poate menţine pentru părinţi obligaţia alimentară faţă de copil, obligaţia de întreţinere, de a-i asigura o situaţie, de a-l înzestra, în cazul în care adoptatorul nu aduce la îndeplinire una dintre aceste obligaţii.

3. Ca regulă generală, adoptatul va putea fi în măsură să dobândească numele de familie al adoptatorului sau să-l adauge la propriul său nume de familie.

4. Dacă un părinte firesc are drept de folosinţă asupra bunurilor copilului său, dreptul de folosinţă al adoptatorului asupra bunurilor adoptatului poate, în pofida paragrafului 1 al prezentului articol, să fie limitat prin legislaţie.

5. În materie succesorală, în măsura în care legislaţia dă copilului legitim un drept la succesiunea tatălui sau mamei sale, copilul adoptat este tratat în această privinţă la fel ca şi copilul legitim al adoptatorului.”

2. Convenţia europeană revizuită în materia adopţiei de copii, deschisă spre semnare la 27 noiembrie 2008 şi ratificată de România la 2 ianuarie 2012 18. Schimbările juridice şi sociale care au avut loc în Europa de la prima Convenţie a Consiliului Europei în materia adopţiei de copii au determinat numeroase state membre să îşi modifice legislaţia privind adopţia. În consecinţă, unele dispoziţii ale Convenţiei din 1967 au devenit treptat caduce. În acest context, a fost redactată o convenţie revizuită, în conformitate cu evoluţia socială şi juridică, ţinându-se totodată seama de interesul superior al copilului.

19. Convenţia revizuită a Consiliului Europei în materia adopţiei de copii a fost deschisă spre semnare la 27 noiembrie 2008. România a semnat-o la 4 martie 2009 şi a ratificat-o la 2 ianuarie 2012. Art. 11 - Efectele adopţiei „(1). Prin adopţie, copilul devine membru cu drepturi depline al familiei adoptatorului/adoptatorilor şi are în raport cu adoptatorul/adoptatorii şi familia acestuia/acestora aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi copilul adoptatorului/adoptatorilor a cărui filiaţie este legal stabilită. Adoptatorul/Adoptatorii îşi asumă responsabilitatea parentală faţă de copil. Adopţia pune capăt legăturii juridice existente între copil şi tatăl, mama şi familia de origine. Art. 14 – Revocarea şi anularea unei adopţii „(1) O adopţie poate fi revocată sau anulată numai prin decizia autorităţii competente. Interesul superior al copilului trebuie să primeze întotdeauna asupra oricărui alt considerent. (2) Înainte de atingerea de către copil a vârstei majoratului, revocarea adopţiei nu poate să intervină decât pentru motive grave, prevăzute de legislaţie. (3) Cererea de anulare trebuie să fie depusă în termenul stabilit prin legislaţie.” ÎN DREPT I. Excepţia preliminară a Guvernului

20. Guvernul a solicitat Curţii să respingă cererea, pe motiv că reclamanta nu a îndeplinit cerinţa prevăzută la art. 35 § 1 din Convenţie de a depune cererea în termen de şase luni. A susţinut că, deşi reclamanta a trimis o primă scrisoare la Curte în data de 12 octombrie 2005, abia la 17 ianuarie 2006 a fost depus un formular de cerere completat în mod corespunzător. Guvernul a concluzionat că, având în vedere că termenul de şase luni prevăzut pentru depunerea unei cereri la Curte expirase la 15 octombrie 2005, cererea reclamantei a fost tardivă.

21. Reclamanta a respins acest argument. Aceasta a susţinut că, după ce a trimis cererea sa, la 14 octombrie 2005, a completat formularul oficial de cerere şi l-a trimis în termenul stabilit de Curte. Prin urmare, reclamanta solicită Curţii să respingă această excepţie ca nefondată.

22. În urma examinării materialelor depuse de reclamantă, Curtea observă că, la 14 octombrie 2005, aceasta a trimis o scrisoare care conţinea toate informaţiile relevante pentru depunerea unei cereri. La 19 decembrie 2005, Curtea a informat reclamanta că cererea ei fusese înregistrată şi i-a solicitat să completeze un formular standard de cerere în termen de şase săptămâni de la primirea scrisorii Curţii. Reclamanta a trimis un formular de cerere completat corespunzător la 17 ianuarie 2006. Prin urmare, Curtea nu constată niciun motiv pentru a concluziona că reclamanta nu a respectat termenul de şase luni şi respinge excepţia preliminară a Guvernului.

II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 şi art. 8 din Convenţie

23. Reclamanta s-a plâns că i-a fost încălcat dreptul la respectarea vieţii private şi de familie din cauza anulării adopţiei sale prin hotărârile ilegale pronunţate de instanţele interne. Aceasta a invocat art. 6 § 1 şi art. 8 din Convenţie.

24. Curtea reiterează faptul că a decis anterior că, deşi art. 8 nu conţine cerinţe procedurale explicite, procesul decizional finalizat cu adoptarea unor măsuri ce constituie o ingerinţă trebuie să fie echitabil şi să permită respectarea corespunzătoare a intereselor protejate de art. 8 (a se vedea Kutzner împotriva Germaniei, nr. 46544/99, pct. 56, CEDO 2002-I, şi Kurochkin împotriva Ucrainei, nr. 42276/08, pct. 31, 20 mai 2010).

25. Prin urmare, Curtea consideră că se impune examinarea capetelor de cerere ale reclamantei doar în temeiul art. 8 din Convenţie, care se citeşte după cum urmează: „1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. 2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.”

A. Cu privire la admisibilitate

26. Guvernul a susţinut că art. 8 din Convenţie nu era aplicabil în cazul reclamantei şi a solicitat Curţii să respingă cererea ca inadmisibilă ratione materiae. În acest sens, a afirmat că, în speţă, relaţia de familie care trebuia protejată în temeiul art. 8 nu se născuse în urma unei adopţii legale şi autentice.

27. Reclamanta a respins acest argument şi a susţinut că relaţia stabilită între ea şi mama ei adoptivă putea fi considerată suficientă pentru a intra sub incidenţa art. 8 din Convenţie şi pentru a fi protejată de acesta.

28. Curtea remarcă faptul că prezenta cauză priveşte acţiunea de anulare a hotărârii de adopţie a reclamantei, după treizeci şi unu de ani de la pronunţarea acesteia. Hotărârile instanţelor interne, prin care adopţia reclamantei a fost declarată nulă, i-au afectat direct viaţa privată şi de familie. Curtea consideră că plângerea reclamantei are legătură cu viaţa sa privată şi de familie şi intră sub incidenţa art. 8 din Convenţie. În consecinţă, excepţia ridicată de Guvern trebuie să fie respinsă.

29. Curtea observă, de asemenea, că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenţie. În plus, constată că acesta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarat admisibil.

B. Cu privire la fond

1. Argumentele părţilor

30. Reclamanta a argumentat că adopţia fusese realizată în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare la momentul respectiv. A fost efectuată o anchetă socială şi au fost înregistrate declaraţii ale martorilor. De asemenea, aceasta a subliniat că fusese crescută şi educată de mama ei adoptivă de când avea nouă ani şi a afirmat că relaţia lor se bazase pe afecţiune, responsabilitate şi sprijin moral şi material reciproc. Reclamanta a declarat că anularea adopţiei sale a constituit o intruziune în viaţa ei de familie, care nu avea niciun scop legitim, era disproporţionată şi arbitrară.

31. În ceea ce priveşte acţiunea în justiţie de anulare a adopţiei sale, reclamanta a pretins că sora ei nu avea calitate procesuală pentru a introduce acţiunea în anulare şi că motivele furnizate de instanţele interne pentru admiterea acţiunii nu au fost relevante şi suficiente. Reclamanta nu consideră că era obligată să invoce, din nou, excepţia lipsei calităţii procesuale a surorii ei în faţa instanţei de recurs. A argumentat că, în temeiul principiului rolului activ al instanţei, prevăzut la art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanţa de recurs ar fi trebuit să ia în considerare excepţia ridicată la instanţa de fond, deoarece constituia o excepţie absolută şi peremptorie.

32. Guvernul consideră că măsura incriminată era legală, urmărea un interes legitim şi era necesară şi proporţională. A subliniat că motivele invocate de instanţele interne pentru anularea adopţiei erau relevante şi suficiente.

33. În ceea ce priveşte calitatea procesuală a surorii reclamantei de a formula o cerere de anulare a adopţiei, Guvernul a subliniat că reclamanta nu invocase din nou această excepţie în faţa instanţei de recurs.

2. Motivarea Curţii

(a) Cu privire la existenţa unei ingerinţe

34. Curtea reiterează că relaţiile dintre un părinte adoptiv şi un copil adoptat au, de regulă, aceeaşi natură ca şi relaţiile de familie protejate de art. 8 din Convenţie şi că astfel de relaţii, care s-au născut în urma unei adopţii legale şi autentice, pot fi considerate suficiente pentru a determina respectul cuvenit pentru viaţa de familie, prevăzut la art. 8 din Convenţie [a se vedea Pini şi alţii împotriva României, nr. 78028/01 şi 78030/01, pct. 140 şi 148, CEDO 2004-V (extrase)].

35. În prezenta cauză, Curtea consideră că anularea hotărârii de adopţie, după treizeci şi unu de ani de la pronunţarea acesteia, la solicitarea surorii reclamantei, a constituit o ingerinţă în dreptul reclamantei la respectarea vieţii sale de familie, garantat la art. 8 § 1 din Convenţie.

(b) Stabilirea justificării ingerinţei

36. O astfel de ingerinţă poate fi considerată justificată numai în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 8 § 2. Aceasta trebuie să fie „prevăzută de lege”, să aibă un scop legitim în temeiul acestui paragraf şi trebuie să fie „necesară într-o societate democratică” pentru atingerea scopului menţionat anterior (a se vedea Smith şi Grady împotriva Regatului Unit, nr. 33985/96 şi 33986/96, pct. 72, CEDO 1999-VI). Noţiunea de necesitate implică faptul că ingerinţa trebuie să corespundă unei nevoi sociale stringente şi, în special, că este proporţională cu scopul legitim urmărit (a se vedea Saviny împotriva Ucrainei, nr. 39948/06, pct. 47, 18 decembrie 2008).

(i) Prevăzută de lege

37. Expresia „prevăzută de lege” de la art. 8 § 2 impune, în primul rând, ca măsura contestată să fie întemeiată pe dreptul intern; de asemenea, se referă la calitatea legislaţiei în cauză, impunând ca aceasta să fie compatibilă cu statul de drept şi accesibilă persoanei în cauză, care trebuie, de asemenea, să poată prevedea consecinţele acesteia în ceea ce o priveşte (a se vedea Liberty şi alţii împotriva Regatului Unit, nr. 58243/00, pct. 59, 1 iulie 2008).

38. În ceea ce priveşte aspectul dacă ingerinţa în cauză era prevăzută de lege, Curtea observă că, la momentul introducerii acţiunii de către sora reclamantei, dispoziţiile relevante referitoare la adopţie puteau fi găsite în OUG nr. 25/1997 (a se vedea supra, pct. 16). La 26 iunie 2004, după ce instanţa de fond a pronunţat hotărârea, dar în timp ce respectiva cerere de anulare a adopţiei reclamantei se afla pe rolul curţii de apel, a intrat în vigoare Legea adopţiei (a se vedea supra, pct. 17).

39. Curtea observă că hotărârile privind anularea adopţiei reclamantei au fost pronunţate în urma cererii formulate de sora acesteia, la rândul ei adoptată de mama adoptivă a reclamantei. În acest sens, reclamanta a susţinut în faţa primei instanţe că sora ei nu avea calitatea procesuală de a contesta hotărârea de adopţie. Reclamanta şi-a întemeiat excepţia pe dispoziţiile Codului de procedură civilă şi a pretins că sora ei nu a dovedit că avea un interes legitim pentru formularea cererii. Instanţa de fond a respins excepţia reclamantei, hotărând că sora reclamantei avea un interes legitim de a obţine anularea adopţiei, deoarece reclamanta şi sora ei trebuiau să împartă zece hectare de pădure (a se vedea supra, pct. 9), moştenite de la mama lor adoptivă. Curtea observă că, în conformitate cu art. 22 din OUG 25/1997, în vigoare la momentul respectiv, doar copilul adoptat care a împlinit zece ani sau Comisia pentru protecţia copilului putea să ceară desfacerea adopţiei şi doar cu condiţia ca acest lucru să fie în interesului superior al copilului.

40. Curtea subliniază, de asemenea, că reclamanta nu a invocat din nou excepţia lipsei calităţii procesuale în faţa instanţei de recurs. Curtea de apel a pronunţat hotărârea definitivă la 15 aprilie 2005, după trei luni de la intrarea în vigoare a Legii privind regimul juridic al adopţiei. Art. 57 din lege prevede că, după ce copilul adoptat dobândeşte capacitate deplină de exerciţiu, acesta este singurul care poate solicita declararea nulităţii adopţiei sale. Curtea consideră că, deşi reclamanta nu a citat aceste dispoziţii în faţa instanţei de recurs, aceasta din urmă ar fi trebuit să invoce această excepţie din oficiu, în temeiul rolului activ pe care instanţele trebuie să îl joace în administrarea justiţiei, în special având în vedere că lipsa calităţii procesuale este o excepţie absolută şi peremptorie în procedura civilă.

41. În lumina considerentelor anterioare, Curtea are îndoieli că măsura în cauză aplicată de autorităţi era prevăzută de lege, în sensul art. 8 din Convenţie.

(ii) Scop legitim

42. În ceea ce priveşte interesul legitim urmărit de instanţele interne, Curtea observă că anularea adopţiei reclamantei nu servea nici intereselor copilului adoptat şi nici intereselor mamei adoptive. Principala consecinţă a anulării era distrugerea legăturii de familie a reclamantei cu mama ei decedată şi pierderea drepturilor succesorale în favoarea surorii sale. Luând în considerare faptul că acţiunea în anulare a fost introdusă de sora reclamantei pentru a păstra pentru ea întregul teren moştenit de la mama lor adoptivă, Curtea exprimă, de asemenea, îndoieli în ceea ce priveşte scopul legitim urmărit de hotărârile contestate.

(iii) Măsură necesară într-o societate democratică

43. Curtea reiterează că, pentru a determina dacă măsurile contestate erau „necesare într-o societate democratică”, trebuie să examineze dacă, în lumina ansamblului cauzei, motivele invocate pentru a le justifica erau relevante şi suficiente în sensul art. 8 § 2 (a se vedea Kutzner, citată anterior, pct. 65, şi Moser împotriva Austriei, nr. 12643/02, pct. 64, 21 septembrie 2006).

44. În cadrul acestui demers, Curtea nu are sarcina de a se substitui autorităţilor interne, ci mai degrabă de a controla, în temeiul Convenţiei, hotărârile pronunţate de autorităţile în cauză în exercitarea puterii lor de apreciere [a se vedea K. şi T. împotriva Finlandei (MC), nr. 25702/94, pct. 154].

45. Chiar presupunând că autorităţile beneficiază de o amplă marjă de apreciere în ceea ce priveşte evaluarea necesităţii anulării adopţiei (a se vedea, mutatis mutandis, Kurochkin împotriva Ucrainei, nr. 42276/08, pct. 52, 20 mai 2010 şi Ageyevy împotriva Rusiei, nr. 7075/10, pct. 127, 18 aprilie 2013), Curtea tot trebuie să fie convinsă că există circumstanţe care justifică anularea adopţiei reclamantei după treizeci şi unu de ani de la pronunţarea hotărârii de adopţie.

46. În continuare, Curtea observă că, în cazul în care a fost stabilită existenţa unei legături de familie, statul trebuie, în principiu, să acţioneze într-o manieră calculată, pentru a permite menţinerea legăturii în cauză. Dezmembrarea unei familii este o ingerinţă foarte serioasă. O astfel de măsură trebuie să fie susţinută de considerente suficient de solide şi importante, nu numai în interesul copilului [a se vedea Scozzari şi Giunta împotriva Italiei (MC), nr. 39221/98 şi 41963/98, pct. 148, CEDO 2000-VIII), dar şi în ceea ce priveşte securitatea juridică.

47. Revenind la faptele din prezenta cauză, Curtea observă că motivul anulării adopţiei reclamantei s-a bazat pe considerentul instanţelor interne conform căruia unicul scop al adopţiei reclamantei a fost îndeplinirea intereselor patrimoniale ale mamei adoptive şi ale copilului adoptat, iar adopţia nu a fost destinată să îi asigure reclamantei o viaţă mai bună.

48. Curtea subliniază că, de regulă, dispoziţiile legale care reglementează adopţia sunt concepute, în principal, în beneficiul şi pentru protecţia copiilor. De obicei, autorităţile pentru protecţia copilului solicită declararea anulării adopţiei în temeiul unei hotărâri judecătoreşti conform căreia părintele nu este potrivit pentru a creşte copilul şi această schimbare a statutului juridic ar servi intereselor copilului. Anularea adopţiei nu se doreşte a fi o măsură împotriva copilului adoptat şi nu poate fi interpretată în sensul dezmoştenirii unui copil adoptat după optsprezece ani de la decesul mamei sale adoptive şi după treizeci şi unu de ani de la pronunţarea hotărârii de adopţie. În acest sens, Curtea subliniază, de asemenea, că, potrivit art. 57 din Legea nr. 273/2004, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005, după ce copilul adoptat dobândeşte capacitate deplină de exerciţiu, acesta este singurul care poate solicita declararea nulităţii adopţiei sale.

49. În cazul în care se dovedeşte ulterior că hotărârea de adopţie s-a întemeiat pe probe frauduloase sau greşite, interesul copilului trebuie să rămână cel mai important factor luat în considerare la stabilirea unei metode de remediere a oricărui prejudiciu cauzat părintelui adoptiv, ca urmare a hotărârii nelegale.

50. În lumina elementelor anterioare, în opinia Curţii, constatările instanţelor interne privind anularea adopţiei reclamantei nu au fost susţinute de motive relevante şi suficiente, care să justifice o astfel de ingerinţă în viaţa de familie a reclamantei. Argumentele prezentate în hotărârile instanţelor sunt destul de vagi şi nu oferă suficiente justificări pentru aplicarea de către instanţe a unei măsuri atât de radicale în ceea ce priveşte drepturile familiale ale reclamantei.

51. Consideraţiile precedente sunt suficiente pentru a-i permite Curţii să concluzioneze că a fost încălcat art. 8 din Convenţie.

III. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie

52. Reclamanta s-a plâns, de asemenea, de faptul că i-a fost încălcat dreptul de proprietate, deoarece, după anularea adopţiei sale, a pierdut moştenirea de cinci hectare de pădure pe care le moştenise de la mama ei adoptivă. Aceasta a invocat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, care se citeşte după cum urmează: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor.”

A. Cu privire la admisibilitate

1. Excepţia de neepuizare a căilor de atac interne

53. Guvernul a susţinut că reclamanta nu a epuizat căile de atac interne pe care le avea la dispoziţie. Acesta a subliniat că reclamanta nu a introdus apel împotriva hotărârii pronunţate de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc la 22 septembrie 2006. De asemenea, a evidenţiat că acţiunea introdusă de reclamantă în scopul împărţirii terenului între surori a fost respinsă, pe motiv că reclamanta nu şi-a continuat acţiunea.

54. Reclamanta a susţinut că procedura la care a făcut referire Guvernul nu avea nicio şansă de reuşită după anularea adopţiei sale.

55. Curtea observă că anularea adopţiei reclamantei, prin hotărârea definitivă din 15 aprilie 2005, a avut drept consecinţă directă pierderea de către reclamantă a drepturilor sale succesorale. Prin urmare, Curtea consideră că, prin continuarea acţiunii civile privind terenul moştenit de la mama adoptivă a reclamantei, nu se puteau repara încălcările pretinse de reclamantă. În consecinţă, Curtea respinge excepţia preliminară de neepuizare a căilor de atac, ridicată de Guvern.

2. Excepţia ratione materiae

56. Guvernul a susţinut că reclamanta nu avea „un bun”, deoarece titlul care îi conferea dreptul de proprietate asupra terenului fusese anulat printr-o hotărâre judecătorească definitivă a unei instanţe interne.

57. Reclamanta a contestat argumentul Guvernului.

58. Curtea consideră că această excepţie este strâns legată de fondul acestui capăt de cerere. Prin urmare, problema excepţiei va fi abordată în cadrul examinării fondului. De asemenea, Curtea observă că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenţie şi nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarat admisibil.

B. Cu privire la fond

59. Reclamanta a susţinut că, prin admiterea acţiunii în anularea adopţiei şi, ulterior, a acţiunii în anularea titlului de proprietate asupra terenului, statul român a intervenit abuziv şi disproporţionat în exercitarea dreptul ei de proprietate asupra terenului.

60. Guvernul a susţinut că, în cazul în care Curtea consideră că a existat o ingerinţă în exercitarea drepturilor reclamantei, această ingerinţă era legală, justificată şi proporţională.

61. Luând în considerare raţionamentul şi concluziile sale în temeiul art. 8 şi având în vedere faptul că pretinsa încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 este rezultatul direct al unor proceduri care au determinat încălcarea art. 8 din Convenţie, Curtea respinge excepţia Guvernului privind incompatibilitatea ratione materiae şi constată că a fost încălcat, de asemenea, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie [a se face comparaţia şi deosebirea cu Marckx împotriva Belgiei, 13 iunie 1979, pct. 63, Seria A nr. 31; Inze împotriva Austriei, 28 octombrie 1987, pct. 38-40, Seria A nr. 126; Mazurek împotriva Franţei, nr. 34406/97, pct. 41-43, CEDO 2000-II, şi Fabris împotriva Franţei (MC), nr. 16574/08, pct. 51-55, CEDO 2013 (extrase)].

IV. Cu privire la celelalte pretinse încălcări ale Convenţiei

62. În cele din urmă, reclamanta s-a plâns, în temeiul art. 6 § 1 din Convenţie, de lipsa de imparţialitate din partea instanţelor naţionale. Invocând art. 14 din Convenţie, reclamanta a pretins că a existat un tratament discriminatoriu între ea şi sora ei în ceea ce priveşte drepturile succesorale, în urma anulării adopţiei sale.

63. Curtea a examinat acest capăt de cerere astfel cum a fost prezentat de reclamantă. Cu toate acestea, având în vedere toate elementele de care dispune şi în măsura în care este competentă să se pronunţe cu privire la capetele de cerere respective, Curtea nu constată nicio aparentă încălcare a drepturilor şi a libertăţilor stabilite în Convenţie sau în protocoalele la aceasta. Rezultă că acest capăt de cerere este în mod vădit nefondat şi trebuie respins în temeiul art. 35 § 3 şi 4 din Convenţie. V. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie

64. Art. 41 din Convenţie prevede: „În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă”.

A. Prejudiciu

65. Reclamanta a solicitat 30 000 de euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material. A susţinut că această sumă reprezenta impactul financiar al pierderii folosinţei celor cinci hectare de pădure pe care le moştenise. De asemenea, aceasta a solicitat 10 000 EUR, cu titlu de prejudiciu moral, reprezentând suferinţa legată de anularea adopţiei sale.

66. Guvernul a argumentat că reclamanta nu a depus documente pentru a-şi susţine cererea pentru prejudiciu material şi, prin urmare, această cerere ar trebui să fie respinsă ca fiind speculativă. În ceea ce priveşte suma solicitată de reclamantă cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, Guvernul a susţinut că această sumă era prea mare.

67. Curtea reaminteşte că, atunci când constată o încălcare a Convenţiei într-o hotărâre, statul pârât are obligaţia legală de a pune capăt respectivei încălcări şi de a-i repara consecinţele, astfel încât să restabilească pe cât posibil situaţia existentă înainte de încălcare [a se vedea Iatridis împotriva Greciei (reparaţie echitabilă) (MC), nr. 31107/96, pct. 32, CEDO 2000–XI]. Dacă unul sau mai multe prejudicii nu pot fi determinate cu precizie sau dacă distincţia între prejudiciul material şi cel moral se dovedeşte dificilă, Curtea poate decide să efectueze o evaluare globală [a se vedea Comingersoll împotriva Portugaliei (MC), nr. 35382/97, pct. 29, CEDO 2000-IV].

68. Curtea a constatat o încălcare a art. 8 şi art. 1 din Protocolul nr. 1, din cauza anulării adopţiei reclamantei şi a pierderii, pe cale de consecinţă, a drepturilor sale succesorale. În afară de pierderile materiale, reclamanta a suferit cu siguranţă ca urmare a acestei situaţii. Prin urmare, Curtea consideră că este rezonabil să acorde reclamantei suma totală de 30 000 EUR pentru toate prejudiciile.

B. Cheltuieli de judecată

69. Reclamanta a solicitat, de asemenea, 550 EUR pentru cheltuielile de judecată efectuate în faţa instanţelor interne şi 1 500 EUR pentru cheltuielile efectuate în faţa Curţii.

70. Guvernul a pretins că, în conformitate cu documentele prezentate de reclamantă, aceasta a plătit avocatului care a reprezentat-o în faţa Curţii doar 738 EUR şi, prin urmare, nu ar trebui acordată suma de 1 500 EUR.

71. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant are dreptul la rambursarea cheltuielilor de judecată numai în măsura în care s-a stabilit caracterul real, necesar şi rezonabil al acestora. În prezenta cauză, ţinând seama de documentele pe care le deţine şi de criteriile menţionate anterior, Curtea consideră că este rezonabil să acorde suma de 1 200 EUR pentru cheltuielile de judecată.

C. Dobânzi moratorii

72. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, CURTEA în unanimitate,

1. Uneşte cu fondul excepţia ridicată de Guvern privind inadmisibilitatea ratione materiae a capătului de cerere întemeiat de reclamantă pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi o respinge;

2. Declară admisibile capetele de cerere formulate de reclamantă privind dreptul său la viaţa de familie şi dreptul la respectarea bunurilor şi celelalte capete de cerere inadmisibile;

3. Hotărăşte că a fost încălcat art. 8 din Convenţie;

4. Hotărăşte că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie;

5. Hotărăşte:

(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda naţională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii:

(i) 30 000 EUR (treizeci de mii de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul material şi moral;

(ii) 1 200 EUR (o mie două sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată de reclamantă cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecată;

b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;

6. Respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.

Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la 24 martie 2015, în temeiul art. 77 § 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.

Comentarii