1 min de citit
Adoptatorii au dreptul la timp liber de la locul de muncă

Conform dispozițiilor legale, persoanele care adoptă au dreptul la timp liber de la locul de muncă în vederea efectuării evaluărilor necesare obținerii atestatului precum și pentru realizarea potrivirii practice.

Angajatorii sunt obligați să acorde adoptatorilor maximum 40 de ore pe an, fără ca acestora din urmă să li se diminueze drepturile salariale.

În acest sens, adoptatorul trebuie să formuleze o cerere către angajator, la care se va anexa calendarul întâlnirilor sau programul de vizite întocmit de direcția competentă. 

În situația în care angajatorul refuză să respecte dispozițiile mai sus enunțate, fapta sa constituie contravenție, iar amenda în acest sens este de la 1.000 lei la 2.500 lei. Constatarea contravenției precum și aplicarea amenzii se fac de către persoanele împuternicite din cadrul inspecției muncii.

Comentarii
* E-mailul nu va fi publicat pe site.